​Un alpinist a descoperit rămășițele unei capre negre, la 3.200 metri altitudine, în nordul Italiei. La prima vedere nu părea nimic special, dar s-a dovedit a fi ceva cu totul deosebit. Capra neagră era aproape perfect conservată, deși a murit acum patru secole, iar cercetătorii spun că studierea acestui animal va fi utilă dacă pe viitor vor mai fi descoperite corpuri perfect păstrate în gheață, cum este celebrul Otzi.

Un alpinist a descoperit capra neagră în zona Val Aurina din provincia Trentino Alto - Adige din nordul Italiei, la 3.200 m alt. Alpinistul a ajuns într-o zonă izolată unde nu prea mulți ajung, iar descoperirea a fost "facilitată" și de faptul că ghețarii alpini se topesc în ritm record.



Hermann Oberlechner este numele descoperitorului. Acesta spune că a fost uimit de faptul că pielea animalului arăta precum pielea și nu mai avea urme de blană.

După ce a trimis poze unor specialiști, s-a luat decizia că acest animal merită recuperat și conservat, astfel că a fost trimis un elicopter al armatei italiene și "mumia" a ajuns la institutul Eurac Research din Bolzano, unde este păstrată la -5 grade.

La fața locului au venit arheologi pentru a îndepărta cu grijă zăpada proaspătă, dar și gheața întărită, pentru ca animalul să ajungă în stare cât mai bună la frigiderul special unde va fi păstrat și analizat.

Cei de la Eurac spun că acest animal atât de bine conservat va fi folosit pentru a simula diverse tehnici de conservare ce vor putea fi aplicate dacă în viitor vor mai fi descoperite corpuri mumificate precum cel al lui Otzi, un om care a murit acum 5.300 de ani, dar care a fost analizat extrem de mult fiindcă s-au păstrat detalii uluitoare.

Practic, se va putea testa cum diversele tehnici de conservare încercate afectează ADN-ul corpului mumificat și va putea fi dezvoltat un protocol științific mai clar după care cei care vor descoperi corpuri mumificate în gheață se vor putea ghida pentru a obține în laborator cât mai multe informații.

Cum ghețarii se topesc tot mai rapid, găsirea unor corpuri din vechime pare tot mai probabilă.