​Acum patru ani Elon Musk promitea că va dezvolta prin compania Neuralink un implant discret și nedureros care va permite creierului uman să comunice cu computerele, totul fiind parte a unui proiect super-ambițios care ar permite acestor implanturi să ajute la vindecarea unor boli precum paralizia. Musk a prezentat acum câteva zile primele implanturi cerebrale, puse însă pe creierul unor porci. Evenimentul a fost pe larg comentat și reacțiile au fost foarte diverse, de la speranțe mari, până la catalogarea ca fiind "un teatru al neuroștiințelor" care promite enorm dar realizează puțin.

De-a lungul anilor, Elon Musk a uimit multă lume cu previziunile sale și cu calendarul de lansări foarte optimist comparat cu ce s-a întâmplat în realitate, fie că este vorba de lansările mașinilor Tesla sau de rachetele SpaceX. Însă Tesla și SpaceX sunt exemple de succes, iar proiectul despre care Musk a prezentat noi detalii este controversat, complicat și cu totul diferit, fiindcă se referă la comunicarea dintre creier și computer și la încercarea de a reuși să vindece boli grave cu ajutorul unor implanturi cerebrale ultra high-tech.

Elon Musk a prezentat lumii porcul Gertrude care are implantat în creier un cip de mărimea unei monede. Un al doilea porc, Dorothy, a avut un implant, dar nu-l mai are, iar al treilea porc, Joyce nu a avut un implant. Gertrude a adulmecat și a râmat paiele și pe monitoare a apărut un grafic care a indicat activitatea neuronală. Procesorul implantat în creier trimitea semnale wireless ce indicau activitatea neuronală din zona botului, când porcul căuta mâncarea.

Planul anunțat în 2019 era de a realiza "un fel de simbioză cu inteligența artificială" implantând o interfață tehnologică în creierul uman. "Este ca un ceas smart Fitbit pe care îl aveți în interiorul capului, cu cabluri minuscule", a spus Elon Musk, în timpul demonstrației.

Implantul numit "the Link" este de mărimea unei monede, având 23 mm diametru și 8 mm grosime. Implantul este precum o mică baterie cu funcționează cu tehnologia Bluetooth pentru a comunica cu un computer. Musk spune că acest implant poate fi schimbat ușor, în mai puțin de o oră, fără ca pacientul să trebuiască să meargă la spital pentru anestezie generală. Musk a mai spus că incizia și implantarea pot fi făcute cu ajutorul unui robot chirurgical dezvoltat de Neuralink, robot care nu lasă în urma operațiunii decât o mică cicatrice.



Implantul se încarcă prin inducție, adică prin transfer wireless de energie via unde electromagnetice, iar acest cip poate fi încărcat și noaptea printr-un dispozitiv care seamănă cu un "cap de duș" și care trebuie pus undeva în apropierea capului pacientului.

Gertrude are procesorul implantat acum două luni, porcul Dorothy a avut cip-ul, dar i-a fost scos, el fiind prezent pentru a arăta că acțiunea intruzivă este reversibilă, iar porcul Joyce nu a avut cip implantat, fiind un fel de "porc etalon".

Despre interfața creier-computer, așa-numita "brain-computer interface (BCI)" se vorbește de zeci de ani și s-au făcut diverse teste, ceea ce prezintă Musk nefiind ceva nou. Însă interfețele folosite acum în cercetarea medicală sunt greoaie, au lungime de bandă redusă și implanturile necesită operațiuni chirurgicale complexe. Neuralink promite că aceste implanturi vor fi mai ușor de pus, vor oferi mai multe informații despre activitatea cerebrală și vor putea fi aplicate pe o scară mult mai largă.

Ideea Neuralink este că în caz de leziuni ale măduvei spinării, un implant poate fi pus în dreptul leziunii și poate să facă să se miște membrul paralizat, ocolind circuitele de transmisie neurologică ce au fost distruse. Musk a mers și mai departe și a spus că, în viitor, aceste cip-uri ar putea ajunge să redea capacitatea de mișcare pentru orice membru paralizat al corpului.

Prezentarea lui Musk a încântat multă lume, dar a atras și o serie de critici, pe motiv că Musk nu a anunțat care vor fi următorii pași și mai ales când vor începe testele pe oameni despre care anul trecut se spunea că ar putea demara la final de 2020 (evident dacă vor primi aprobarea autorităților).

Unul dintre articolele cele mai sceptice la adresa celor anunțate de Musk a apărut pe MIT Technology Review și vorbește despre un "teatru al neuroștiințelor" făcut de celebrul antreprenor.

Principalul argument este că Musk a promis lucruri foarte generale și pompoase care cu greu vor putea fi puse în practică Deși creierul a fost intens studiat, știm mult prea puține despre el și mai ales despre cum un implant high-tech ar putea ajuta la vindecarea unei anumite boli.

În patru ani de când Neuralink există, Musk nu a explicat în detaliu și în mod științific cum vor putea aceste implanturi high-tech să ajute la tratarea unor boli grave, cum ar fi demența sau paralizia și nici nu a anunțat un calendar pentru testele pe oameni și pentru următorii pași. Lipsa unui calendar a fost interpretată de mulți ca fiind un pas înapoi față de evenimentul de anul trecut când compania prezenta un prototip de robot chirurgical care să facă implantul.

Întrebat dacă va veni o zi în care ne vom putea salva amintirile ca pe un fel de hard-disk și le vom putea reda, Musk a spus că o astfel de zi va veni și a făcut referire la un episod din serialul Black Mirror și a spus că am putea descărca amintirile noastre într-un alt corp uman sau într-un robot "Viitorul va fi bizar", a concluzionat Musk.



Proiectul lui Musk este privit cu scepticism de mulți experți din domeniul neuroștiințelor și oamenii se întreabă dacă Neuralink chiar poate realiza inovații atât de uimitoare în domeniul implanturilor. Un profesor citat de BBC spune că un obstacol important în calea tehnologiei ține de uluitoarea complexitate a creierului uman. După ce Neuralink va avea înregistrările neuronale, compania va trebui să le și decodeze, iar acolo se va vedea și cât de multe lucruri nu înțelegem despre creierul uman și despre cum funcționează el, indiferent de cât de multe înregistrări ale activității neuronale avem.

Este foarte adevărat că un calendar exact era greu de oferit și fiindcă procedeele de omologare sunt lungi și complicate pentru dispozitive atât de sensibile. Un element important ste legat de cablurile care trebuie să fie simultan și fine și flexibile, dar și rezistente, dacă este să fie implantate pentru câteva luni sau chiar pentru ani de zile.

Indiferent de când vor fi primele teste pe oameni și de când va fi lansat primul produs vandabil, un mare câștig este că prezentările spectaculoase ale lui Elon Musk ne fac să vorbim despre aceste tehnologii și despre viitorul lor.

Surse: MIT Technology Review, franceinfo, BBC, Le Monde