"Oamenii trebuie să știe că donarea, fie de sânge, fie de plasmă este foarte importantă și chiar salvează viața pacienților. Toate testările sunt gratuite, procedura nu este dureroasă", spune dr. Doina Goșa. În România, se recoltează plasmă în toate centrele de transfuzie din țara: 18 centre recoltează prin plasmafereza și donare standard, iar restul prin donare standard de sânge.

Avantajul donării prin plasmafereza este acela că din punga de 600 ml se prelucrează 3 unități de plasmă a câte 200 ml fiecare și toate cele trei punguțe reprezintă doza terapeutică pentru un pacient. Donarea standard înseamnă o punguța de 200 ml de plasmă și necesită 3 donatori de donare standard pentru un pacient.

Condiții de admisibilitate:

- Ai trecut printr-o infecție cu virus Sars CoV 2 indiferent care a fost statusul tău: bolnav în spital, bolnav în izolare și vindecat, asimptomatic etc.
- Nu ai boli cronice, nu ești în tratament pentru o boala, nu ai semne sau simptome de infecție;
- Semnezi consimțământul informat de prelucrare a datelor cu caracter personal și de donare de plasmă.

Cine poate dona? Există 3 categorii mari de potențiali donatori de plasmă convalescentă


Doina Goşa: 1. Foști pacienți de boala Covid care au fost internați în spital, au avut simptome medii/severe și au fost externați vindecați.

Vindecarea este confirmată de un buletin de analize RT PCR negativ efectuat în spital. Aceștia se pot prezenta la donare la 14 zile de la externarea din spital cu biletul de ieșire din spital și cartea de identitate. Pe mulți i-am contactat noi și i-am programat dar se pot prezenta și neprogramati nu refuzăm pe nimeni dacă este eligibil;

2. Foști pacienți care au fost internați în spital fără simptome sau cu simptome ușoare, au fost evaluați la 48 de ore și externați fără să li se facă testul de Sars CoV 2, au fost izolați la domiciliu 14 zile și monitorizați de către medicul de familie. Aceștia se pot prezenta la centru la 28 de zile de la internarea în spital (au fost internați pentru investigații după ce au făcut un test de virus pozitiv fie că erau contacți cu persoane pozitive, fie că voiau să plece în vacanță, fie personal medical care este testat periodic).

Trebuie să prezinte la centru biletul de ieșire din spital sau dacă nu au fost internați buletinul de analiza care confirmă că au trecut prin boală sau l-au făcut din considerentele de mai sus.

3. Foști pacienți care au avut simptome de răceală, nu s-au testat de virusul Sars-CoV 2, dar la un moment dat au făcut un test de anticorpi anti Sars CoV 2 ( IG/IgM) și au ieșit pozitivi. Aici intră în general asimptomaticii sau cei cu forme ușoare de raceala care au făcut de curiozitate anticorpii. Aceștia se pot prezenta la donare de plasmă la 14 zile de la efectuarea testului de anticorpi, cu buletinul de analiză și cartea de identitate.

Daca te incadrezi in categoriile da mai sus, te poți programa pentru donare fie sunând la centru, fie pe pagina de Facebook a centrului în mesaj privat, fie pot să vină pur și simplu neprogramati la centrul de transfuzii din Bucuresti, nu respingem pe nimeni dacă este eligibil.

Ce se întâmplă în centrul de transfuzie si cum decurge procedura de donare



Doina Goşa: Pasul 1 - Trierea epidemiologica pentru protecția împotriva contaminarii cu Covid 19

Potențialul donator care ajunge în centru trece printr-un punct de triere (se măsoară temperatura, se dezinfectează pe mâini, primește o mască) și ajunge în Recepție.

Pasul 2- Recepția
Aici completează un chestionar, citește informațiile despre prelucrarea datelor cu caracter personal și semnează consimțământul prelucrării datelor cu caracter personal și consimțământul că este de acord să doneze plasmă, este înregistrat în baza de date după care, este preluat de un asistent medical și condus pe circuit;

Pasul 3 - Cabinetul medical - Donatorul este consultat de către un medic, i se efectuează grupa sanguina, Hemograma, este validat ca eligibil după care merge în Sala de Recoltare;
Pasul 4: Sala de Recoltare:

Exista 2 tipuri de donare de plasmă convalescenta:

1. Recoltare prin plasmafereza - plasma se recolteaza cu un echipament in flux continuu, printr-un kit de recoltare de unică folosință prin care trece tot sângele, plasma se filtrează și cade într-o punga de 600ml, restul celulelor sanguine se întorc prin retur înapoi în organism.

Procedura durează între 45 minute și 1 ora și depinde de patul vascular. Donatorul trebuie să aibă vene puternice să nu se spargă în timpul procedurii, Echipamentul permite scăderea presiunii adaptându-se oarecum la venele donatorului dar dacă, acestea sunt prea subțiri se sparg și se compromite procedura, Donatorul nu pățește nimic, o vânătaie care trece în câteva zile.

2. Recoltarea standard - se recoltează o cantitate de 450 ml de sânge din care se prepară ulterior o unitate de concentrat eritrocitar și o unitate de 200 ml de plasmă. Durează 15 minute maxim si e mai puțin spectaculoasă!

Donatorului i se explică ambele proceduri și el, donatorul, are dreptul să aleagă o procedura sau alta sau chiar să refuze dacă i se face frica.

Avantajul donării prin plasmafereza este acela că din punga de 600 ml se prelucrează 3 unități de plasmă a câte 200 ml fiecare și toate cele trei punguțe reprezintă doza terapeutică pentru un pacient.

Donarea standard înseamnă o punguța de 200 ml de plasmă și necesită 3 donatori de donare standard pentru un pacient.

Pasul 5 - Primește de la casierie 7 tichete de masa, o adeverință de zi liberă și reducere pe transportul in comun de 50% pe o luna de zile și evident mulțumirile noastre!

Analize medicale:

Pentru fiecare donare de plasma se efectuează gratuit următoarele teste:
Predonare:
- Grup sanguin si Rh
- Hemograma
Postdonare markerii virali prin serologie:
- Ac HIV 1 si 2
- Atg HBS
- Ac HCV
- Ac HTLV
- Ac TPHA
Markerii virali prin PCR
- Biochimie
- HLA
- Ac anti Sars CoV 2 - RT - PCR

Toate analizele se fac gratuit, donatorii au acces la rezultatele lor pe site fără să se mai deplaseze la centru.

Procedura NU este dureroasă, singurul disconfort pe care îl au câțiva donatori este de la înțepătura de ac atunci când se punctioneaza vena, o fracțiune de secundă percepută ca o înțepătura dar după aceea nu mai există durere!

În România se recoltează plasmă în toate centrele de transfuzie din țara: 18 centre recolteaza prin plasmafereza și donare standard, iar restul prin donare standard! Nu toate centrele au cerere pentru a distribui plasma convalescenta Covid 19, în principiu cererea există din partea spitalelor care participă la studiile randomizate de tratare a pacienților cu plasmă convalescenta și au aprobare de la Comisia de ATI a MS!

Nu toți pacienții care s-au infectat cu virusul Sars CoV 2 fie bolnavi fie asimptomatici s-au încadrat la tratamentul cu plasmă convalescenta, în general pacienții în stare critică și în funcție de etiopatogenia complicației data de virus. Pacienții care au suferit forme de viroza, ușoară/medie sau asimptomatică s-au vindecat în maxim 2 săptămâni și doar o parte dintre aceștia au făcut complicații care îmbracă mai multe forme grave, de la forme pulmonare, cardiace la forme neurologice și doar medicul curant decide momentul aplicării tratamentului transfuzional.

Donarea de sânge sau plasmă convalescenta este un act medical, voluntar și nonremunerat, cel puțin, donarea de sânge și plasmă care se administrează direct pacienților din spitale! Donatorul de sange, prin actul altruist pe care-l face de a ajuta pe semenul său aflat în suferință, trebuie să rămână un om cu înaltă ținută morală și conștiință și nu trebuie nicicând să încurajăm ca donarea să se facă pentru anumite foloase financiare, indiferent dacă sunt sub forma de bani sau altceva.

În toate țările lumii donarea de sânge si plasmă se face pe baza de voluntariat si nu se oferă donatorilor recompense mari, în general se oferă postdonare un suc, o gustare și cu prilejul unor evenimente se oferă insigne, șepci , tricouri sau bilete la teatru sau concerte. Valoarea acestora trebuie să ramână mică deoarece motivarea financiara a donatorului reprezintă o amenințare pentru siguranța sângelui și a componentelor sanguine. Linia este foarte subțire și nu trebuie încălcată altminteri expunem pacientul din spital la riscuri multiple și putem să-i facem mai mult rău!

-----
Articolul face parte din campania MedLife ‘‘Luptăm până la ultima picătură de plasmă. ÎMPREUNĂ!‘‘. MedLife oferă donatorilor test RT-PCR gratuit pentru confirmarea vindecării si 2 screening-uri medicale complete post donare.

În medie, la fiecare 15 secunde, în lume, o persoană moare din cauza noului coronavirus. În România, am ajuns deja la peste 3000 de decese. Acum stă doar în puterea noastră să încetinim acest ritm, să nu îi lăsăm și pe alții să se transforme într-un număr. Dacă ești printre cei care au învins boala, acum poți face ceva pentru a salva o altă viață:

DONEAZĂ PLASMĂ!