O bombă pusă pe o șosea din Kabul a fost detonată miercuri dimineață cu scopul de a-l ucide pe vicepreședinte afgan Amrullah Saleh. Acesta a scăpat aproape nevătămat, însă 10 oameni au fost uciși, transmite Reuters.

Vicepreședintele afgan, fost șef al serviciilor de informații, a supraviețuit mai multor încercări de asasinat. Anul trecut, un atac sinucigaș cu bombă la biroul lui Saleh a ucis 20 de oameni din jurul acestuia și a rănit alți 50.

Talibanii au negat orice implicare în atacul ce vine înainte de mult așteptatele negocieri de pace ce vor avea loc la Doha între guvernul Afganistanului și talibani.

"Astăzi, din nou, inamicul Afganistanului au încercat să-i facă rău lui Saleh, dar a eșuat în demersul său malefic, iar Saleh a scăpat nevătămat din atac", a declarat Razwan Murad, purtător de cuvânt al vicepreședintelui.

Bomba a vizat convoiul lui Saleh, iar unii dintre bodyguarzii lui Saleh au fost răniți.

În total, 10 civili au fost uciși, iar bilanțul răniților este de cel puțin 15.

Saleh a apărut la scurt timp pe Facebook și a spus că a suferit o arsură minoră la față și o rană la mână.