Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, afirmă că valul patru al pandemiei de Covid-19 va fi unul al persoanelor care nu s-au vaccinat, arătând că sub 1% din cei imunizaţi au contractat boala.

"Ne pregătim de valul patru încă de la finalul valului trei. Atunci când am modificat ordinul pentru redeschiderea spitalelor, am solicitat spitalelor şi direcţiilor de sănătate publică să ataşeze un plan de revenire a numărului de paturi destinate pacienţilor COVID la un număr mai mare, dacă se observă o recrudescenţă a cazurilor. Dar aici vorbim de situaţia nefericită în care avem mulţi pacienţi spitalizaţi. Ce trebuie să fim conştienţi este că şi în aceste ţări în care, într-adevăr, numărul de cazuri a crescut, nu a crescut semnificativ sau nu atât de mult ca în valurile anterioare numărul spitalizărilor şi numărul deceselor. Practic, chiar dacă cazurile au crescut, persoanele vaccinate nu au risc de a dezvolta formă severă de boală", a declarat Ioana Mihăilă, duminică seară, la postul Digi 24, potrivit Agerpres.

Ministrul îi îndeamnă să se vaccineze şi pe cei care au trecut deja prin boală, susţinând că în acest mod nu există riscul de a dezvolta o formă severă de Covid-19, chiar dacă este vorba de tulpina Delta.

"Cred că sub un procent dintre persoanele vaccinate s-au îmbolnăvit, cel puţin din datele pe care le-a transmis CNCAV. Ce ştim este că, de exemplu, din pacienţii infectaţi cu tulpina Delta avem trei decese confirmate la ultima raportare a INSP şi niciunul dintre aceştia nu era vaccinat. Acest val patru va fi, de fapt, un val al nevaccinaţilor, aceştia vor fi principalii afectaţi", a mai spus Ioana Mihăilă.